Firmele româneşti şi-au expus produsele în trei standuri, grupate pe o suprafaţă totală de circa 400 mp. Standurile au fost localizate în zona pavilioanelor naţionale, în imediata apropiere a sectorului destinat produselor din carne, fapt ce a creat o vizibilitate sporită pentru firmele româneşti.
România a participat la acest eveniment cu produse din domeniile: carne, panificaţie, patiserie şi dulciuri, apă minerală, ceaiuri, dulceţuri, miere, condimente, vinuri, produse lactate şi uleiuri vegetale.
‘În ciuda frământărilor interne şi internaţionale pe tema siguranţei alimentare, vreau să vă informez că, din discuţiile avute cu toţi partenerii externi, cunoscători ai industriei alimentare, a reieşit că România a acţionat corect şi nu există reproşuri pe această linie. Mai mult, a fost salutat şi faptul că, pentru prima oară în ultimii 20 de ani, industria a fost susţinută de mediul politic, fapt ce a mai atenuat din efectele neîncrederii consumatorilor. Am regăsit în rândul celor care au degustat produsele şi “cititori de tabloide” care făceau afirmaţii preluate din presă. fără să cunoască subiectul, dar aceştia nu erau în targetul delegaţiei române în ceea ce priveşte parteneriatul de afaceri. Chiar dacă prezenţa vizitatorilor nu a fost la fel de mare ca la Anuga şi Sial, rezultatele au fost peste aşteptări, prin faptul că întâlnirile au fost în stil englezesc, având un puternic caracter pragmatic”, a spus Ştefan Pădure, preşedintele APAR, la terminarea evenimentului.
Pavilionul Romaniei a beneficiat de prezenţa lui Valentin Soneriu – secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a lui Ion Jinga, ambasadorul României la Londra, şi a lui Ioan Oleleu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Citește mai mult: www.financiarul.ro