"Sunt propuneri care au fost discutate astăzi şi care ţin de o bursă prin care vor fi comercializate sau atribuie gratuit toate aceste produse care se apropie de termenul de expirare a valabilităţii. De asemenea, există un program care funcţionează şi astăzi şi prin care toate produsele alimentare care se apropie de acest termen sunt date gratuit la diferite instituţii, de la instituţii de ajutor social până la grădini zoologice. Se gândesc o serie întreagă de măsuri, dar este prematur deocamdată să dăm exemple concrete până nu stabilim măsurile pe care putem să le luăm, după ce le vom agrea cu toţii," a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Vineri, 21 Iunie 2013 14:41
Daniel Constantin: Alimentele care se apropie de termenul de expirare ar putea fi comercializate sau atribuite gratuit printr-o bursă
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat că alimentele care se apropie de termenul de expirare ar putea fi comercializate sau atribuite gratuit printr-o bursă sau prin magazine de desfacere către instituţii de ajutor social sau grădini zoologice. Potrivit Ministrului Mediului, Rovana Plumb, România trebui să găsească soluţii prin care cele 5 milioane de tone de alimente care sunt transformate în deşeuri de alimente să se înjumătăţească până în anul 2020.
Ministrul a precizat că discuţiile s-au axat pe produsele alimentare care intră în ultimele trei zile de valabilitate, în condiţiile în care legislaţia actuală prevede distrugerea lor de către procesatori sau de magazinele de desfacere, costurile fiind suportate de aceştia.
Citește mai mult: www.recolta.eu
Etichetat cu