Cu toate măsurile pe care le-ar fi luat Burebista şi Deceneu, se ştie cu siguranţă că la venirea romanilor în Dacia, cultivarea viţei-de-vie se practica pe suprafeţe întinse de teren. Romanii au adus în Dacia noi sortimente de viţă-de-vie, au introdus noi procedee de tăiere şi practici de vinificaţie. Ulterior, de-a lungul secolelor, viţa-de-vie a continuat să prezinte un mare interes şi o preocupare de bază a băştinaşilor. Cultivarea ei nu a încetat nici o clipă nici în perioada migraţiei popoarelor, nici în secolele de ocupaţie turcească a ţărilor române şi nici în epocile mai apropiate de zilele noastre. Dimpotrivă, viticultorii şi proprietarii de podgorii s-au aplecat tot mai mult asupra acestei îndeletniciri şi au devenit cunoscuţi şi dincolo de graniţele ţării.

La finele anului 1996 viile ocupau o suprafaţă de aproape 250.000 ha, situând din acest punct de vedere România pe locul 9 în lume după suprafaţă şi pe locul 12 ca producţie (peste 8.400.000 hl, la finele anului 1994).



Suprafeţele viticole sunt răspândite sub formă de lanţ continuu sau aşezate dispersat constituind, după caz, zone, podgorii şi centre viticole.
Pe teritoriul ţării noastre există 7 zone viticole cu numeroase podgorii (aproape 40) şi peste 160 centre viticole, cunoscute pentru vinurile de calitate superioară.

Continuarea articolului găsiţi în ediţia de martie-aprilie a revistei Gastromedia.