Comportamentul consumatorului evoluează constant, influențat fiind de factori din cei mai variați: ambalaj, preț, rating în social media sau trendurile mondiale și locale în ceea ce privește nutriția și sănătatea. Accesul la informație, dezvoltarea social media și a tehnologiilor de comunicare ne țin conectați la tot ce e nou și în trend, în timp real, la o atingere distanță, făcând comunicarea mai ușoară din punct de vedere al canalelor de comunicare și mult mai dificilă în ceea ce privește mesajul în sine.
Fie că este vorba de Generația X, Millennials sau Generația Z, cu toții sunt conectați la tot ce se întâmplă la nivel mondial, inclusiv (sau mai ales) atunci când vine vorba de alimentație. Așa numita alimentație sănătoasă pare a fi preocuparea tuturor acestor generații, între membrii acestora regăsindu-se cei mai mulți vegani, vegetarieni sau consumatori de raw food.
Nu mai este suficient ca produsele să fie gustoase și accesibile – ca locație și preț – ci trebuie să fie pregătite din materii prime atent selectate (nemodificate genetic, a căror cultivare sau creștere să nu interfereze cu principiile sustenabilității), să fie procesate prin metode care să nu afecteze valorile lor nutriționale, iar ambalajele lor să conțină toate informațiile de trasabilitate și nutriție.
De la produsele din supermarket și până la vacanțele pe care le aleg membrii acestor generații, fiecare alegere este bazată pe analiza celor de mai sus și pe recomandările primite de la persoane publice reprezentative sau cei a căror expertiză este recunoscută la nivel public (media, social media, presă).
De ce ar trebui să fie companiile de acest segment al publicului? Pentru că ei sunt cei care dețin acum bugetele cele mai mari (generația X și Millennials) sau care urmează să aibă puterea de cumpărare în anii următori. Studierea comportamentului lor de cumpărare poate reprezenta deci cheia succesului pentru produsele și serviciile pe care companiile doresc să le pună pe piață și, cu siguranță, reprezintă baza de la care ar trebui să plece oricare campanie de comunicare.
Așadar, înainte să aprobați meniul restaurantului sau al cofetăriei, înainte de a da bunul de tipar pentru afișele de promoție și de a bate palma cu designerul care vă propune o reamenajare, întrebați-vă ce vor vedea în toate acestea publicul cu putere de cumpărare.
Îi veți convinge să vă dea un rating favorabil în social media?
Contactați-ne la telefon 0787 677 310 sau e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. pentru a afla cum puteți să vă faceți cunoscute produsele și serviciile, prin intermediul articolelor de specialitate care vor apărea în edițiile următoare ale revistei.