Afişez elemetele după tag: Restaurant

La ceremonia de premiere a celei de-a 17-a ediții a competiției Cele Mai Bune 50 de Restaurante din Lume (World’s 50 Best Restaurants) care în acest an a avut loc la Singapore, a fost anunțat topul celor mai bune restaurante din lume. În acest an, podiumul a fost ocupat în întregime de restaurante europene: Mirazur din Menton, Franța pe primul loc, locul al doilea a revenit restaurantului Noma din Copenhaga, Danemarca, iar poziţia a treia a fost ocupată de restaurantul Asador Etxebarri din Atxondo, Spania.

Lista a fost întocmită de către un grup format din peste 1000 bucătari, critici, jurnaliști, autori ai cărților de bucate și specialiști din industria restaurantelor, sub protecţia anonimatului, care au selectat restaurantele din top pe baza unor criterii precum calitatea preparatelor, mediul unde se află restaurantul, atmosfera sau prețurile. În acest an s-a introdus o nouă regulă care a exclus câștigătorii anilor precedenți, așa că Eleven Madison Park din New York, The French Laundry din California, The Fat Duck lângă Londra și câștigătorul anului trecut, Osteria Francescana din Modena, Italia, nu se află pe listă în acest an. Aceste restaurante vor intra în schimb într-o altă cursă, programul „Best of the Best”.

Restaurantul Mirazur, clasat pe locul al treilea anul trecut, se află pe Riviera Franceză, oferă o vedere minunată la Coasta de Azur, are trei stele Michelin și servește preparate mediteraneene, iar cel mai special preparat din meniu este porumbelul cu spelta și frag. Bucătăria unică a lui Mauro Colagreco, cheful restaurantului Mirazur, este inspirată de mare, munți și grădinile proprii ale restaurantului, inclusiv citricele emblematice ale Mentonului.

Primele 10 poziții din topul celor mai bune 50 de restaurante:

  1. Mirazur - Menton, Franța Chef: Mauro Colagreco
  2. Noma - Copenhaga, Danemarca Chef: Rene Redzepi
  3. Asador Etxebarri - Atxondo, Spania Chef: Victor Arguinzoniz
  4. Gaggan - Bangkok, Thailanda Chef: Gaggan Anand
  5. Geranium - Copenhaga, Danemarca Chef: Rasmus Kofoed
  6. Central - Lima, Peru Chef: Virgilio Martínez și Pía León
  7. Mugaritz - San Sebastian, Spainia Chef: Andoni Luis Aduriz
  8. Arpège - Paris, Franța Chef: Alain Passard
  9. Disfrutar - Barcelona, Spania Chef: Mateu Casañas, Oriol Castro și Eduard Xatruch
  10. Maido - Lima, Peru Chef: Mitsuharu Tsumura și Cesar Choy

Topul complet și detalii despre fiecare restaurant găsiți pe pagina www.theworlds50best.com

Publicat în Ultimele ştiri

Restaurantul Grande Étoile este situat în partea nordică a Düsseldorf-ului, cu un design al anilor 20 care la prima impresie te lasă fără grai. A fost realizat cu atenție deosebită la detalii, combinând elemente art deco cu un aer modern care oferă unicitate întregii locații.

Ideea centrală a acestui proiect a fost de a oferi o ambianță nobilă, impresionantă, parcă proiectată dintr-un film. Inspirația principală fiind filmul ’’The Great Gatsby’’, auriul a fost înlocuit de argintiu pentru a înclina designul spre modern, iar restul restaurantului are nuanțe neutre de gri, negru și bej. Candelabrele sunt mari, impunătoare în concordanță cu mobilierul, dar elementele cu cel mai mare impact vizual sunt pereții despărțitori realizați din metal cromat după modele specifice stilului art deco.

Zona de intrare este marcată de un bar impunător realizat din MDF furniruit cu blat de lucru din marmură închisă la culoare pentru o notă aparte de eleganță. În contrast cu construcția barului retrobarul este realizat din Pyra Sied luminat, un material brevetat în Olanda cu proprietăți deosebite cum sunt transparența redusă, flexibilitatea și rezistența, necesare pentru o suprafață atât de generoasă și expusă.

Este o locație spațioasă și versatilă, despărțită în mai multe zone. La intrarea în restaurant este zona de lounge, cu canapelele și fotoliile negre, de tip Chesterfield, măsuțe de cafea și un șemineu care vine în completarea aerului primitor al interiorului.

O a doua zonă este formată din mese mari pentru a primi grupuri de câte 8-10 persoane. Scaunele Medallion sunt realizate din lemn masiv, încântă privirea, sunt în ton cu locația și sunt și practice. Baza de masă din fontă și blaturile din lemn masiv au fost alese pentru rezistența lor la traficul intens. Liniile curbate întâlnite atât la scaun, cât și la baza de masă creează un puternic impact vizual.

O altă zonă este pentru grupuri care preferă intimitatea. Zona este formată din banchete pentru a crea armonie și confort. Banchetele le-am realizat cu pliuri și nasturi în ton cu mobilierul tip Chesterfield din zona de lounge,. Acestea sunt despărțite de panourile metalice cu elemente art deco, elemente care se regăsesc subtil și pe tapetul de pe restul pereților.

Fiind o locație generoasă, există și o zonă pentru grupuri mai mici, de 2-3 persoane. Ambientul este foarte bine organizat, astfel încât prin geamurile înalte lumina naturală pătrunde în interior și, de asemenea, clienții se pot bucura de priveliștea citadină.

Pentru zilele și serile de vară am conceput o terasă delimitată subtil printr-un gard de sticlă prin care s-a realizat o oază de relaxare în tumultul zonei de business. Scaunele tip Director sunt personalizate cu logo-ul restaurantului, iar pe lângă linia versatilă și simplă a acestui mobilier, piesele sunt confortabile și practice datorită abilității de a se plia, pentru a ocupa puțin spațiu de depozitare în perioadele de extra sezon. Lumina lumânărilor amplasate pe fiecare masă oferă locului un aer romantic și intim deși locația este amplasată într-o zonă cunoscută pentru spațiile office sau comerciale.

 

Text: www.pmfurniture.ro

 

Articolul integral poate fi citit în ediţia mai iunie a revistei Gastromedia.

Republicarea conținutului website-ului www.gastromedia.ro este permisă în limita de 400 de caractere, cu precizarea sursei și inserarea unui link spre www.gastromedia.ro.

 

Publicat în Ultimele ştiri

Este tonul energic al vocii Alinei Mejdina din care întotdeauna transpare zâmbetul. Managerul Couchette Traveller’s Bistro coordonează atent echipa restaurantului întâmpinând fiecare oaspete printr-un bun venit călduros și o promisiune sinceră. Couchette Traveller’s Bistro reprezintă poarta de intrare, odată ce ai trecut pragul conceptului Business & Lifestyle, aparținând KRONWELL BRAȘOV HOTEL, fie ca oaspetele venit de departe care se îndreaptă către check-in, fie aparținând segmentului local.

Publicat în Ultimele ştiri
Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…