Afişez elemetele după tag: Revistă
Terase pline indiferent de sezon
Sezonul estival și vremea bună, cu căldură din plin au scos la terase aproape toată lumea. Fie că vorbim despre o terasă de restaurant, cofetărie sau cafenea, experiența pe care o trăiesc clienții este similară: sunt în căutarea unui spațiu în care să se relaxeze, să se răcorească și să ia masa, o gustare sau o cafea în compania prietenilor sau a familiei. Pentru specialiștii din industria ospitalității este foarte clar că vara o terasă este cheia businessului: orice unitate HoReCa, restaurant, bar sau bistro care are și o terasă atrage mai mulți potențiali clienți, creând posibilitatea unei noi surse de venit. Timpul petrecut pe terasa poate fi extins și în afara sezonului de vară, soluția e una simplă: cu ajutorul pergolelor și sistemelor de acoperire a teraselor dedicate sectorului HoReCa.

Un sistem de închidere al terasei este o opțiune bună pentru a vă putea bucura de aceasta pe tot parcursul anului, indiferent de anotimp sau vreme, plus, datorită unui astfel de sistem terasa va fi protejată, intră mai multă lumină. Aflați despre oferte de pergole și sistemele de acoperire a teraselor și despre avantajele oferite de astfel de soluții:
”Întreprinderea noastră oferă soluții moderne de acoperire a teraselor pentru unitățile HoReCa, restaurante și cafenele. Pentru acest segment cel mai bine este să dispună de o terasă cu acoperire mobilă și retractabilă, astfel se poate transforma terasa deschisă într-o terasă închisă în funcție de sezon. Produsele noastre au un design modern și elegant, oferim acoperiri mobile cu sistem de profile din aluminiu de mare rezistență și cu vitrare groasă de 4 mm din policarbonat cu aspect de sticlă. Au o construcție înălțată, iar perete de capăt și de frontal sunt glisante împreună cu segmentul sau fixe. Pentru acoperire de terasă recomandăm două opțiuni: tip Terrace și tip Platform, în funcție de preferințe. Acoperirea tip Terrace are o secțiune transversală semi-arcuită, iar acoperirea tip Platform are un design unghiular pe partea superioară, cu secțiunea transversală semi-trapezoidală. Construcția acoperirii se realizează personalizat pentru fiecare unitate în parte, se poate alege dintre culorile standard de anodizat natural sau alb, bej, antracit, sau poate să fie orice culoare RAL, chiar și imitație de lemn.” – spune Levente Tubak de la DreamCover.
Articolul poate fi citit în ediţia august septembrie a revistei Gastromedia.
Republicarea conținutului website-ului www.gastromedia.ro este permisă în limita de 400 de caractere, cu precizarea sursei și inserarea unui link spre www.gastromedia.ro.
Probleme și soluții în alegerea sistemelor de ventilare pentru bucătării profesionale
Nevoia unui sistem de ventilație pentru bucătăriile profesionale este justificată de o serie de factori care, împreună, generează probleme serioase pentru personalul bucătăriei și nu numai. În prezent, operatorii unităților de alimentație publică, au la dispoziție o gamă diversificată de produse mai mult sau mai puțin pretabile nevoilor. Mai mult decât atât, se înregistrează o creștere a cererilor de soluții complete care să rezolve problema aerului viciat într-un procent cât mai mare, cu rolul de a facilita activitatea personalului. Această creștere este cauzată de lipsurile cu care se confruntă unitățile de alimentație publică în prezent, în ceea ce privește ventilarea.
Care sunt aceste probleme și ce soluții pot fi integrate pentru a echipa bucătăria cu un sistem de ventilare corespunzător?
- Dimensionarea eronată a hotelor de extracție
Menționăm faptul că majoritatea operatorilor neglijează aspectul dimensiunii, optând pentru o hotă mai mică care nu corespunde nevoilor. Pentru a fi siguri că alegerea este potrivită, soluția este să optăm pentru un echipament cu 30 cm mai mare față de linia de gătit. Pentru a exemplifica, dacă linia de gătit are dimensiunea de 3x0,8 m atunci hota va trebui să cuprindă următoarele măsurători: 3,3x1,1 m.
- Dimensionarea greșită a debitului de aer
O greșeală frecventă în rândul consumatorilor este aceea referitoare la calculul debitului de aer care este greșit raportat la dimensiunea hotei. Soluția cea corectă este că debitul de aer să fie calculat raportându-ne la capacitatea aparatelor de gătit.
- Lipsa compensării de aer proaspăt
Există un principiu simplu în tehnica ventilării și anume dacă pentru a ventila o încăpere extragi un debit de aer, atunci în același timp, trebuie să introduci un debit de aer echivalent. O soluție corectă de ventilare presupune o acțiune dublă: evacuarea aerului viciat și compensarea acestuia cu aer proaspăt din exterior. Altfel spus, este necesară existența unei surse de aport de aer proaspăt deoarece în lipsa acesteia, sistemul de extracție devine ineficient prin simplul fapt că nu există circulația aerului.
- Lipsa parametrilor tehnici de calitate a aerului
Dacă mai sus abordam problema compensării aerului imperios necesară pentru ca sistemul de extracție să funcționeze eficient, o altă problemă care cauzează erori ale sistemului de ventilație pentru bucătării este tratarea aerului care apare în urma compensării. Acest lucru se traduce prin existența unui recuperator de căldură. Așadar, dacă evacuăm aer viciat din bucătărie și introducem aer de compensare proaspăt, acest aer trebuie filtrat, cu atât mai mult întru-un spațiu din industria alimentară. Dacă luăm în calcul atât debitele cât și temperaturile mari pe extracție, utilizarea unui recuperator de căldură cu o eficiență corectă este obligatorie.
- Automatizarea sistemului
În foarte multe dintre cazuri, factorul uman utilizează extracția pe bucătărie la maximum deși, de cele mai multe ori, acest lucru nu este necesar, nevoia reală fiind foarte mică. Pentru a elimina aceste pierderi, cu scopul de a reduce intensitatea energetică a funcționarii ventilatorului, este extrem de util un sistem automat de comandă și control, care poate asigura un grad de ventilare corect în funcție de volumul liniei de gătit. Cu ajutorul unui control automat, se asigură o ventilație economică, costurile reducându-se cu până la 35-40%. Acest sistem se bazează, în principiu, pe detectarea temperaturii și umidității, iar dacă nu există diferențe, ventilatoarele vor funcționa la o viteză minimă necesară.
Conchidem că nevoia achiziției unui sistem de ventilare pentru bucătăriile profesionale este ineluctabilă, iar în momentul în care optează pentru achiziția unui astfel de sistem, operatorii unităților de alimentație publică trebuie să fie informați și asupra normativelor aplicabile domeniului. Noul normativ de proiectare a bucătăriilor comerciale, EN-16282 din iulie 2017, introduce un nou concept, și anume, aerul introdus prin inducție trebuie încălzit pentru evitarea producerii de condens pe hotă. Tot acest normativ impune și o inducție în proporție de maxim 80% urmând ca restul de aer să vină prin compensare.
Un sistem de ventilație pretabil trebui să creeze un mediu plăcut și curat pentru personalul bucătăriei și să respecte criteriile stricte în ceea ce privește cerințele legate de sănătate și design.
Autor: Atrea Romania
Articolul integral poate fi citit în ediţia august septembrie a revistei Gastromedia.
Republicarea conținutului website-ului www.gastromedia.ro este permisă în limita de 400 de caractere, cu precizarea sursei și inserarea unui link spre www.gastromedia.ro.
În focus în ediţia următoare a revistei Gastromedia
Revista Gastromedia oferă posibilități reale de promovare pentru cei interesați de domeniul HoReCa, prin asocierea brandului cu articole de specialitate scrise de experți în domeniu.
Tematicile abordate de următoarea ediție a revistei Gastromedia deschid subiecte de actualitate pe care furnizorii de echipamente, materii prime și accesorii le pot accesa pentru promovarea produselor din portofoliu:
- centre SPA şi wellnes, de la A la Z
- încălzitoare terase
- pergole
- sosuri / marinade şi condimente
- apă minerală şi băuturi din HoReCa
- carne
- mobilier HoReCa
- echipamente catering
Termenul limită pentru accesarea pachetelor de promovare în revistă și transmiterea materialelor ce urmează a fi publicate este 1 octombrie 2018.
Peste 13.800 de specialiști din restaurante, cantine, unităţi de catering, pensiuni, hoteluri şi cofetării așteaptă să vă cunoască. Profitați de oportunitate și accesați pachetele de promovare în revista Gastromedia.
Detalii la numărul de telefon 0732 575 556 sau e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
“Salata cu icre de stiuca de Tulcea” a primit protectie nationala
"Incepand cu data de 6 iulie 2018, produsul 'Salata cu icre de stiuca de Tulcea' a primit protectia nationala a sistemelor din domeniul calitatii conform legislatiei europene si nationale. Dreptul de utilizare a logo-ului national cat si dreptul de a comercializa produse din clasa 1.7. Pesti, moluste si crustacee proaspete si produse derivate cu denumirea de Salata cu icre de stiuca de Tulcea revine exclusiv producatorilor sau procesatorilor din arealul geografic, respectiv teritoriul administrativ al judetului Tulcea care respecta prevederile din caietul de sarcini si sunt supusi controlului si certificarii unui Organism de Inspectie si Certificare recunoscut de Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale", precizeaza MADR.
Salata cu icre de stiuca de Tulcea este o crema de culoare alb, alb-galbui obtinuta din minimum 29% icre, din care minimum 15% icre de stiuca cu bobul intreg si 14% icre de peste deltaic (specii din familia Cyprinidae - caras, babusca, rosioara, icre de crap neformate - si familia Percidae - salau, biban), in amestec cu ulei de floarea-soarelui, apa carbogazificata, sare gema neiodata si zeama de lamaie.

Salata cu icre de stiuca de Tulcea este specifica prin reteta, materii prime, ingrediente si metoda de preparare. Conform retetei traditionale are o proportie specifica de 29% icre, formata din minimum 15% icre de stiuca si 14% icre de peste deltaic.
Pentru cei interesați, mai multe informații referitoare la produsul ”Salată cu icre de știucă de Tulcea” se pot obține accesând site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale la următorul link http://www.madr.ro/industrie-alimentara/sisteme-de-calitate-europene-si-indicatii- geografice/produse-agricole-si-alimentare/caiete-de-sarcini-2018.html
Tematicile ediției următoare a revistei Gastromedia
Piața românească de HoReCa este mereu în căutare de noi tehnologii și inovații, fiind una dintre cele mai active și efervescente domenii de business. Revista Gastromedia, prin parteneriatele stabilite în cei peste 13 ani în care a deservit domeniul HoReCa, a ridicat constant profesionalismul și expertiza materialelor publicate. Revista oferă, așadar, posibilități reale de promovare pentru cei interesați de această piață, prin asocierea brandului cu articole de specialitate scrise de experți în domeniu. Tematicile abordate de următoarea ediție a revistei Gastromedia deschid subiecte de actualitate pe care furnizorii de echipamente, materii prime și accesorii le pot accesa pentru promovarea produselor din portofoliu:
- detergenţi, consumabile şi ustensile pentru curăţenie
- saltele din HoReCa
- uniforme de lucru şi personalizarea acestora
- pergole şi corturi

- mobilier din inox
- condimente pentru HoReCa
- scaune birou, scaune pentru unităţi HoReCa

- softuri
- maşini de spălat profesionale
- hote, sisteme de ventilaţie în bucătăriile profesionale

Termenul limită pentru accesarea pachetelor de promovare în revistă și transmiterea materialelor ce urmează a fi publicate este 27 iulie 2018.
Peste 13.800 de specialiști din restaurante, cantine, unităţi de catering, pensiuni, hoteluri şi cofetării așteaptă să vă cunoască. Profitați de oportunitate și accesați pachetele de promovare în revista Gastromedia.
Detalii la numărul de telefon 0732 575 556 sau e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

