Afişez elemetele după tag: Eveniment

Un weekend culinar bogat a umplut orașul Sibiu în data de 11 și 12 august. Trei evenimente din cadrul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 au animat străzile și au adus vizitatori la masă, atât în centrul orașului, cât și în Pădurea Dumbrava.

Muzeul Astra a găzduit cel mai mare taur la proțap din România care fost gătit în cadrul evenimentului Angus Steak Mega Show, avanpremieră pentru programul gastronomic de anul ce urmează. Pregătirea acestuia a început încă de la primele ore ale dimineții și a fost atent supravegheată de chef Radu Zărnescu. Publicul numeros a putut degusta carnea de vită Angus produsă local, în ferma Karpaten Meat Group, și s-au putut bucura de un show culinar unic, în aer liber.

Prezenți la acest eveniment au fost reprezentanți ai consorțiului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 care au vorbit despre importanța promovării și conservării tradițiilor gastronomice autohtone. Totdodată s-a subliniat modul în care seria de evenimente destinate acestui domeniu de anul viitor va îmbogăți cultura culinară a locului, susținând producătorii locali. Carnea de vită Premium Angus la proțap a fost degustată de doamna primar Astrid Fodor, președintele Consiliului Județean, Daniela Câmpean, localnici și turiști aievea, musafiri în porturi populare din zona Aradului sau trecători curioși care au luat parte la festin.

În aceste zile cei ce au preferat să rămână în centrul orașului au putut participa de asemenea la un eveniment cu bunătăți. ”Hai la masă! Rețete demult uitate, rețete redescoperite”, un proiect realizat de Asociația e-Xplorator în parteneriat cu “Universitatea Lucian Blaga” din Sibiu, cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Culturală a avut loc în a doua ediție.

Piața Mică a îmbiat la degustarea produselor tradiționale, gătite după rețete vechi redescoperite. Pe înserate 4 bucătari sibieni au fost provocați la un show culinar cu gusturi moderne, de reinterpretare a preparatelor, utilizând aceleași ingrediente. Carnea de vită Premium Angus a fost prezentă și în acest meniu, fiind ingredientul principal al unei delicioase tocănițe de vită ca la bunica iar apoi inspirația lui Ghiță Andreica, chef Ramada.

În contextul anului gastronomic ce ne așteaptă, focusul evenimentelor din regiunea Transilvaniei este pe produsele locale care devin ambasadori ai zonei și câștigă tot mai mult teren în fața celor slabe calitativ, aduse din import. Sărbătorim așadar că odată cu aceste două evenimente gurmanzii și iubitorii de carne de vită au avut ocazia să guste produse locale, sănătoase, naturale și gustoase, cum e carnea Premium Angus!

Republicarea conținutului website-ului www.gastromedia.ro este permisă în limita de 400 de caractere, cu precizarea sursei și inserarea unui link spre www.gastromedia.ro.

 

Publicat în Ultimele ştiri
Vineri, 08 Iunie 2018 10:36

Eat Local Angus Beef

Ziua de luni, 21 mai 2018, a început pentru Karpaten Premium Angus în ferma Karpaten Meat Group, alături de bucătari pasionați și proprietari de restaurante, blogeri inspirați și antreprenori curajoși, presă națională și locală și reprezentanți ai programului Sibiu Capitală Gastronomică 2019.

În anul ce urmează, Sibiul va fi prima regiune din țară care va deține titlul de “European Region of Gastronomy”. În acest context Karpaten Premium Angus, a dorit să creeze legături între producători și restaurante, între produs și consumatori, între fermă și regiune iar în acest fel, produsele de înaltă calitate să ajungă ambasadori ai regiunii din care provin.

Aproximativ 30 de invitați din diverse medii conexe domeniului culinar au participat la evenimentul din Valea Hârtibaciului, locul unde bovinele Angus din ferma producătoare pasc pe pășunile întinse, cu vegetație crudă. Dacă procesul de obținere a cărnii Premium Angus face parte dintr-un lanț ce acoperă toate etapele, de la creșterea și îngrășarea vițeilor, până la prelucrarea și comercializarea cărnii, evenimentul cu circuit închis a fost structurat în aceeași idee circulară.

Ziua a debutat cu o prezentare a principalelor caracteristici ale rasei, pe parcursul vizitării fermei de carantină și comercializare a cărnii, din Marpod. De asemenea, teme similare despre rasă și managementul fermei au fost abordate și mai târziu, în programul care a inclus o vizită a celorlalte ferme Karpaten Meat Group, din apropiere.

Discuția zilei s-a concentrat însă pe tema creșterii animalelor, din perspectiva modului în care aceasta influențează calitatea cărnii. Invitații au putut afla detalii despre modalitățile de tranșare a carcasei, piese rezultate și posibilități de utilizare a acestora, toate aceste teme având ca principal obiectiv, sublinierea importanței utilizării carcasei complete, în realizarea unui meniu, nu doar a pieselor premium. De asemenea, conștientizarea faptului că Angus înseamnă mai mult decât doar steak-uri. Piesele mai puțin celebre au de asemenea calități superioare iar includerea lor în meniuri poate aduce beneficii multiple atât restaurantelor, cât și consumatorului final.

Ca evenimentul să fie complet, spre deliciul bucătarilor și provocarea invitaților, punctul culminant al întâlnirii a fost degustarea unei meniu alternativ, din carne de vită Premium Angus, exact în locul în care aceasta este produsă. Meniul construit de echipa Syndicat Gourmet a adus în discuție preparate creative ce au avut la bază piesele mai puțin utilizate din carcasa întreagă. Piese ca cele din pulpa de vită sau din piept au dat gustul zilei și s-au promovat înspre aceeași popularitate ca iubitele steakuri.

La sfârșitul zilei, musafirii au fost invitați să încerce magazinul online www.premiumangus.ro care comercializează piesele de carne dezbătute și degustate pe parcursul zilei iar organizatorii s-au bucurat de aprecierea și încântarea celor prezenți dar și de lansarea unor viitoare parteneriate.

Karpaten Meat Group este una din primele ferme de reproducție a bovinelor de rasa Angus, din România, dând startul modelului de business cu bovine de carne din această rasă. Cu o pasiune pentru agricultură și zootehnie, ferma Karpaten Meat deține toate atu-urile de producție a cărnii de vită Premium Angus. Rezultatul este un o carne obținută din bovine cu o genetică de top și crescută în mod natural, calitatea superioară fiind dată de frăgezime, aromă, marmorare și de procesul de maturare.

Republicarea conținutului website-ului www.gastromedia.ro este permisă în limita de 400 de caractere, cu precizarea sursei și inserarea unui link spre www.gastromedia.ro.

 

Publicat în Ultimele ştiri

Euroexpo Fairs, în parteneriat cu Grup Angst Ro şi Ulma Packaging, lansează în cadrul târgului Pack Expo 2018 concursul YOUNG CHEF – concurs de reţete pentru ready meal, care se va desfăşura în zilele de 18 şi 19 mai 2018, în pavilionul B2 Romexpo Bucureşti. Scopul concursului este promovarea ambalajelor inovatoare prin intermediul produselor gata de consum “ready meal” realizate de tineri bucătari profesionişti din ingrediente proaspete şi de calitate.

vizual YC cu logouri

Provocarea tânărului Chef (concurenţii eligibili sunt cei între 18 şi 35 de ani) este de a crea o reţetă cât mai originală şi variată din ingrediente de calitate şi cu un preţ decent, care să poată fi uşor ambalată, porţionată şi cu un gust constant după o zi sau două de la prepararea ei.

Membrii juriului YOUNG CHEF sunt Chef Sorin Bontea – presedintele juriului şi cel care va face preselecţia lucrărilor ce vor intra în semifinala concursului, Sorin Minea (director general Angst, compania–partener al concursului) şi Chef Ioan Cristian Şerb (Executive Chef la Energiea şi câştigătorul primei ediţii “Chefi la cuţite”).

juriu

Sunt invitaţi să participe tineri pasionaţi de gătit, bloggeri culinari sau bucătari în devenire. Câştigătorul va primi un premiu în bani, în valoare de 1.000 de euro, titlul şi trofeul YOUNG CHEF 2018.

Concurenţii pot aplica online propunerile lor până pe data de 10.05.2018 - ultima zi de înscriere, pe site-ul oficial al concursului. Pe 18 mai va avea loc semifinala YOUNG CHEF (concurenţii vor prepara la faţa locului reţeta propusă, iar juriul va degusta şi selecta cinci reţete finaliste). Pe 19 mai va avea loc finala YOUNG CHEF: cei 5 finalişti vor prepara la faţa locului aceeaşi reţetă de produs, iar publicul larg (vizitatori specialişti, consumatori premium) va degusta şi va vota reţeta câştigătoare.

Ce ne dorim cu acest concurs? Să tranformăm mâncarea tradiţională şi preferinţele dietetice în noi kit-uri culinare. De ce? Pentru că tinerele talente în gastronomie merită încurajate şi susţinute. Cum? Cu un ready-meal sănătos într-un ambalaj inovator!

Pack Expo 2018, expoziţia dedicată industriei de ambalare şi soluţiilor de ambalare organizată de Euroexpo Fairs şi Romexpo, are loc între 16 şi 19 mai, în Pavilionul B2 din cadrul Romexpo, Bucureşti.

 

Publicat în Ultimele ştiri

Vinvest 83Desfăşurată în acest an sub motto-ul “Identitatea vinului românesc”, cea de-a XV-a ediţie a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST a serbat Marea Unire a Vinurilor şi s-a bucurat de 300 de sortimente provenite din toate provinciile istorice româneşti. Din cadrul evenimentului nu au lipsit nici soiuri internaţionale de prestigiu, toate reuşind să încânte gusturile celor peste 2700 de vizitatori ce au trecut pragul Salonului în cele trei zile de eveniment.

Acum, la Centenarul Marii Uniri, şi într-un moment în care Timişoara deţine gloriosul titlu de „Capitală Europeană a Culturii”, VINVEST a dedicat această ediţie serbării celor 100 de ani trecuţi de la marile evenimente. Simbolistica trecerii s-a regăsit în cadrul Salonului chiar de la intrare, acolo unde a fost amenajată o expoziţie inedită de 100 de sticle de vinuri româneşti, sub forma unei comparaţii între etichetă veche şi etichetă nouă: 50 dintre sticlele prezente au fost din arhiva celor 13 ediţii ale Concursului Naţional de Vinuri, iar celelalte 50 din rândul producătorilor de vin prezenţi în acest an la eveniment.

În acelaşi ton încărcat de patriotism, grupul Jidvei a lansat un produs de sărbătoare: Vinul Unirii, pentru care a ales două sortimente: Fetească Regală şi Rozé, un cupaj din soiurile Pinot Noir, Cabernet Sauvignon şi Shyraz.

Producătorul VINCON ROMANIA şi-a completat portofoliului prin lansarea unui nou brand, ce revendică tradiţia vinului moldovenesc: Sigillum Moldaviae- gamă de vinuri ce provine din podgorii moldoveneşti recunoscute pentru vinurile de calitate: Huşi, Odobeşti şi Panciu.

Un moment aparte a fost oferit de Cotnari, care i-a invitat pe cei prezenţi să deguste în premieră vinuri roşii şi rozé, adăugându-le gamei de vinuri albe SELECŢII, din podgoria Cotnari.

Producătorul Hermeziu a ales, de asemenea, VINVEST 2018 pentru a-şi lansa noile vinuri Petiant: Madame Bleu și Mademoiselle Rosé.

În cea de-a doua zi a Salonului au fost anunțate medaliile acordate vinurilor românești înscrise la Concursul Național de Vinuri și Băuturi Alcoolice ediția a XIII-a. Din cele 129 de probe de vinuri înscrise de 25 de producători românești, au primit Marea Medalie de Aur:

  • VINCON ROMANIA, gama Sigillum Moldaviae, cu sortimentul Tămâioasă Românească
  • Domeniile Recaş, cu sortimentul Muscat Ottonel
  • Hermeziu, C’est Soir, cu sortimentul Busuioacă de Bohotin
  • Dealu Mare, gama Lacerta Rezerva, cu sortimentul Cabernet SauvignonVinvest 14
  • Dealu Mare, gama Premium Budureasca, cu sortimentul Sauvignon Blanc Fume
  • Hermeziu, gama Thrubilo, cu sortimentul Spumant Sec.

Pe lângă cele 6 Mari Medalii de Aur, au fost decernate 18 medalii de aur şi 14 de argint, după cum urmează:

Categoria Vinuri Albe         : 6 medalii de aur, 8 medalii de argint

Categoria Vinuri Rosé         : 3 medalii de aur, 3 medalii de argint

Categoria Vinuri Roşii         : 7 medalii de aur, 5 medalii de argint

Categoria Vinuri Aromate   : 2 medalii de aur, 1 medalie de argint

Din juriu au făcut parte persoane autorizate și membre ale Asociației Degustătorilor Autorizați din România, preşedintele comisiei fiind doamna Arina ANTOCE, prof.dr. expert O.I.V. (Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului). “A fost un concurs foarte strâns, cu foarte multe vinuri bune. Au câștigat cei mai buni și ne bucurăm că putem oferi medaliile pentru aceste vinuri. Pe lângă aceste distincţii, toţi expozanţii, precum şi cei implicaţi în Concursul Naţional de Vinuri, ediţia a XIII-a, au primit o medalie specială: Medalia Centenarului Marii Uniri. Le mulțumim tuturor celor care au participat la concurs şi Salon.”, a declarat Lucia Pîrvu, director VINVEST.

Ediţia de anul acesta a VINVEST s-a bucurat şi de prezenţa unor invitaţi de marcă din rândul autorităţilor naţionale şi locale, dar şi de cavaleri ai vinului de la Ordinul Sfântul Vincenziu din Szeged, Asociația Femeilor Specializate în Degustarea Vinului din Szeged și un reprezentant al Ordinului Cavalerilor Vinului Sfântul Teodor din Belgrad, cu toţii completând nota festivă a evenimentului.

Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST ediția a XV-a a fost un eveniment la care şi-au adus contribuția aproximativ 100 de parteneri și colaboratori. Co-organizatori au fost Camera de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Asociația de Cultură și Promovarea a Vinului VINVEST, iar partenerii principali au fost Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. În rândul producătorilor de vin, partener national a fost Crama Hermeziu, iar parteneri principali au fost Cotnari, Jidvei şi VINCON ROMANIA.

VINVEST este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Europa Centrală și de Est. De 15 ani, participanții din România și din străinătate folosesc acest prilej pentru lansarea de produse noi și pentru deschiderea de noi parteneriate. Promotor deja consacrat al brandurilor românești, are ca obiectiv atât încurajarea legăturilor de afaceri în beneficiul consumatorului final, cât și educarea publicului larg în arta vinului.

 

Republicarea conținutului website-ului www.gastromedia.ro este permisă în limita de 400 de caractere, cu precizarea sursei și inserarea unui link spre www.gastromedia.ro.

 

Publicat în Ultimele ştiri

Cea de-a X-a ediție a expoziției GastroPan va avea loc în perioada 19-22 aprilie la Târgu Mureș. Dincolo de tehnologiile prezentate de expozanții români și străini, vizitatorii vor fi atrași de Concursurile GastroPan, la care vor concura cei mai buni bucătari, brutari și cofetari reprezentând cele mai bune afaceri de profil din țară. Desfășurate pe 9 categorii grupate în 3 secţiuni competiţionale – Panificaţie-Patiserie, Cofetărie şi Gastronomie, competițiile urmăresc identificarea talentelor, promovarea afacerilor și premierea celor mai bune produse ale momentului.

Trofeele Pâinea Anului 2018 și Tortul Anului 2018 vor fi cele mai disputate și în acest an la GastroPan. Cu toate acestea, la cele 9 categorii concurenții își vor putea etala talentele, spiritul artistic, inovația și profesionalismul. Cu prilejul ediției aniversare, concurenții pot câștiga atât cupe și medalii, cât și oportunități profesionale. Pe lângă premiile valoroase dedicate câștigătorilor, toți concurenții vor avea șansa de a câștiga, prin tragere la sorți, reduceri substanțiale sau chiar gratuități la cursuri practice intensive susținute de cei mai talentați mentori români și străini. De asemenea, în acest an Concursurile GastroPan se vor desfășura într-o nouă sală separată, spațioasă și modernă.

Concurs

Secţiunile şi categoriile şi de concurs

Prima zi a expoziției, 19 aprilie, va fi dedicată concursurilor de cofetărie. Pentru câștigarea trofeului Tortul Anului 2018 concurenții vor fi provocați să dezvolte un tort de ciocolată original, creativ și gustos. Cofetarii artiști și decoratorii de torturi vor concura la categoriile Creație artistică din pastă de zahăr (tematica ”România văzută prin tradiții”) și Creație artistică din ciocolată (tematica: ”Tradiții”).

În ziua dedicată secțiunii Panificație-Patiserie, 20 aprilie 2018, atât brutarii artizani, cât și producătorii industriali de pâine vor avea șansa de a câștiga trofeul Pâinea Anului 2018, în două categorii diferențiate în funcție de cantitatea produsă și metodele de fabricație – artizanale sau industriale. În cadrul aceleiași secțiuni, concurenții se vor întrece în obținerea celor mai bune produse de patiserie care sprijină stilul de viață sănătos, precum și în crearea de piese artistice din aluat de panificație pe tematica ”Marea Unire”.

Sâmbătă, 21 aprilie, va fi ziua concursurilor culinare. Bucătarii pot concura individual sau în echipă și vor avea sarcina de a pregăti un platou culinar festiv, un preparat tradițional românesc și un desert de restaurant, iar concurenții cu un spirit artistic mai dezvoltat își pot întrece talentele la categoria Sculptură în legume și fructe, unde vor trebuie să prezintă o piesă cu tematica „Timpul”.

Furnizorii pot sponsoriza Concursurile GastroPan

Organizatorii oferă companiilor furnizoare de servicii și produse dedicate panificației, cofetăriei și gastronomiei posibilitatea de a deveni parteneri ai concursurilor. Companiile interesate pot alege unul din cele patru pachete de sponsorizare disponibile – Diamant, Gold, Silver și Bronze, beneficiind de o excelentă promovare în rândul concurenților, juriului, vizitatorilor și expozanților prin beneficiile cuprinse în fiecare dintre aceste pachete.

EXPOZIŢIA GASTROPAN SE POATE VIZITA PE BAZĂ DE INVITAŢIE SAU TALON DE ACCES - DISPONIBIL PE WWW.GASTROPAN.RO

 

Republicarea conținutului website-ului www.gastromedia.ro este permisă în limita de 400 de caractere, cu precizarea sursei și inserarea unui link spre www.gastromedia.ro.

Publicat în Ultimele ştiri
Pagina 4 din 8
Top
We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…